Îmbogățire din grilă cu variabile multiple

Îmbogățire din grilă cu variabile multiple


Instrumentul Îmbogățire din grilă cu variabile multiple unește eficient atribute dintr-o grilă cu variabile multiple într-un strat tematic cu obiecte de tip punct.

O grilă cu variabile multiple este orice strat tematic creat cu instrumentul Creare grilă cu variabile multiple, care compilează atributele de la mai multe straturi tematice într-o singură grilă de poligoane. Utilizarea unei grile cu variabile multiple pentru imbogățire, vă permite să adăugați rapid colecții largi și diverse de informații la datele de tip punct pentru fi utilizate în analiza spațială ulterioară.

De exemplu, să presupunem că ați obținut un strat tematic de evenimente noi de criminalitate care au avut loc în ultimul an într-un oraș. Vreți să modelați relațiile dintre frecvența criminalității și o varietate de factori demografici, economici și geografici. Aveți acces la date care descriu acești factori, dar sunt stocate în cinci straturi tematice diferite cu tipuri diferite de geometrie. În plus, unele straturi tematice sunt stocate într-o partajare de fișiere big data, în timp ce altele sunt stocate ca servicii de obiecte spațiale. Prin crearea unei grile cu variabile multiple pentru a stoca informația și apoi prin unirea grilei cu evenimentele criminalistice folosind instrumentul Îmbogățire din grilă cu variabile multiple, puteți uni eficient o mare varietate de atribute cu stratul tematic de obiecte spațiale de tip punct doar prin două executări ale instrumentului. Puteți apoi utiliza atributele unite ca variabile explicative și să începeți să construiți un model al frecvenței criminalității cu stratul tematic rezultat.

Alegeți obiectele spațiale de tip punct pentru a le îmbogăți


Obiectele spațiale de tip punct care vor fi îmbogățite de grila cu variabile multiple.

În afară de a alege un strat tematic din harta dvs., puteţi selecta opţiunile Alegere strat tematic de analiză în partea inferioară a listei verticale pentru a răsfoi conţinutul pentru stratul tematic sau setul de date pentru partajarea de fişiere big data.

Alegeți grila cu variabile multiple de la care să îmbogăți


Stratul tematic grilă cu variabile multiple care conține atribute care vor fi unite cu obiectele spațiale de intrare de tip punct. Stratul tematic trebuie să fi fost creat utilizând instrumentul Creare grilă cu variabile multiple și trebuie să fie un strat tematic de obiecte spațiale găzduite. Straturile tematice grilă cu variabile multiple stocate într-o partajare de fișiere big data nu sunt acceptate ca date de intrare pentru acest instrument.

Alegeți variabilele pe care doriți să le adăugați


Atributele din stratul tematic grilă cu variabile multiple care vor fi unite cu obiectele spațiale de intrare de tip punct de fiecare dată când obiectele spațiale de tip punct intersectează grila.

Nume strat tematic rezultat


Numele stratului tematic care va fi creat. Dacă scrieți într-un ArcGIS Data Store, rezultatele dvs. vor fi salvate în Resursele mele și adăugate pe hartă. Dacă scrieți într-o partajare de fişiere big data, rezultatele dvs. vor fi stocate în partajarea de fişiere big data și adăugate la manifestul acesteia. Nu vor fi adăugate pe hartă. Numele implicit se bazează pe numele instrumentului şi numele stratului tematic de intrare. Dacă stratul tematic există deja, instrumentul va eşua.